Sari la conținut

Ce se întâmplă când expiră licența unui plugin

Toate articolele

Acum trei ani cineva a construit site-ul și a cumpărat un plugin premium — un constructor de pagini, un slider, un plugin de formulare. Licența era pe un an. Anul a trecut. Nu s-a schimbat absolut nimic: site-ul merge, paginile se editează, sliderul se rotește.

Ce s-a oprit e altceva. Pluginul nu mai primește actualizări. Iar pe un plugin premium, majoritatea actualizărilor sunt reparații de securitate.

De ce e o problemă reală, nu una teoretică

Cele mai multe site-uri sparte nu sunt ținte alese de cineva. Sunt site-uri cu o vulnerabilitate publicată de luni de zile, găsite de un program care încearcă la rând tot internetul. Nu e nevoie să fiți interesant ca să pățiți asta. E nevoie doar să fiți neactualizat.

Vulnerabilitățile din plugin-uri se publică — asta e partea bună, așa se repară. Consecința e că, din ziua publicării, informația e la fel de disponibilă pentru cine repară și pentru cine caută. Diferența o face doar cine a aplicat actualizarea.

Detaliul care surprinde: site-ul își spune singur versiunea

Multe teme și plugin-uri își scriu numele și versiunea direct în sursa paginii — într-o etichetă generator, sau în adresa fișierelor pe care le încarcă. Se citește fără autentificare, de oricine deschide Ctrl+U. Inclusiv de un program automat.

Adică „nimeni nu știe ce am instalat” nu e adevărat. Concluzia utilă nu e să ascundeți versiunea — se poate, dar e cosmetică. E că fereastra dintre publicarea unei probleme și actualizarea site-ului dumneavoastră contează, și se măsoară în zile.

Constructorul de pagini abandonat e cazul cel mai prost

Licența expirată se rezolvă cu un card bancar. Constructorul de pagini pe care dezvoltatorul nu-l mai dezvoltă, nu.

Motivul e că tot conținutul site-ului stă înăuntrul lui. Nu în paginile WordPress, ci într-un câmp propriu al pluginului. Așa că sunt două variante, amândouă scumpe:

  • îl scoateți — și paginile se golesc, deci trebuie reconstruite;
  • îl păstrați — și rulați cod pe care nu-l mai repară nimeni.

Din site-urile pe care le urmărim, aproape un sfert rulează constructoare de pagini sau plugin-uri de tip slider vechi ori nemaidezvoltate. Nu spunem care și nu spunem versiunile: o listă publică de „acest site rulează exact asta, neactualizat” e un serviciu făcut exact cititorului greșit. Proprietarii lor știu, pentru că le-am spus direct.

E și motivul pentru care, pe site-ul ăsta, conținutul nu stă într-un constructor de pagini. Peste cinci ani, textul trebuie să poată fi mutat fără să depindă de o firmă care poate nu mai există.

Ce am făcut la noi

Site-ul nostru avea 7 plugin-uri active, 192 MB pe disc. Au rămas: unul, pentru livrarea emailurilor. Constructorul de pagini, pluginul de cache, al doilea plugin de formulare, pluginul de SEO și pluginul de teme au plecat, iar ce făceau ele s-a scris în temă.

Nu recomandăm asta oricui — cere pe cineva care întreține codul. Argumentul care se transferă însă la orice site e altul: fiecare plugin e un furnizor de care depindeți. Depindeți de faptul că mai există, că mai publică actualizări și că licența e plătită de cineva care își aduce aminte. Șapte furnizori înseamnă șapte moduri de a fi luat prin surprindere.

Ce se poate face săptămâna asta

  1. Faceți lista. Panou → Plugin-uri. Numele, versiunea, dacă e premium și când expiră licența. Cinci minute, și pentru majoritatea firmelor e prima dată când există lista asta scrisă undeva.
  2. Ștergeți ce nu folosiți. Un plugin dezactivat rămâne pe disc. Regula simplă: ce nu folosiți se șterge, nu se dezactivează.
  3. Verificați cine reînnoiește licențele. De multe ori răspunsul e „firma care a făcut site-ul acum trei ani”, iar firma aceea nu mai răspunde la telefon.
  4. Testați copia de siguranță, nu doar existența ei. O copie nerestaurată niciodată e o presupunere. Cele mai multe se dovedesc incomplete exact în ziua în care sunt necesare.
  5. Stabiliți cine actualizează și când. „Când ne aducem aminte” nu e un răspuns; e cum arată un site neactualizat de opt luni.
  6. Verificați site-ul după actualizare, nu doar înainte. O actualizare care strică pagina de comandă și nu e văzută trei zile costă mai mult decât un an de abonament.

Când nu aveți nevoie de nimeni

Dacă vă actualizați singur, aveți copii de siguranță pe care chiar le-ați restaurat măcar o dată și știți ce plugin-uri rulați, sunteți în regulă. V-o spunem pe față, pentru că nu are rost să vindem un abonament cuiva care face deja lucrul.

Dacă însă lista de mai sus v-a arătat că nimeni nu se ocupă de asta de doi ani, atunci exact asta e mentenanța lunară: actualizări aplicate și verificate după, copii de siguranță testate, și un raport din care se vede ce s-a făcut.

Spuneți-ne ce vindeți. Vă spunem ce vă trebuie.

Consultația de 30 de minute e gratuită și nu vă obligă la nimic. Chiar și dacă nu lucrăm împreună, plecați cu două-trei lucruri de reparat pe site-ul actual.

Sau lăsați un mesaj și vă sunăm noi

Datele ajung doar la noi și le folosim exclusiv ca să răspundem. Detalii în politica de confidențialitate.